Archive for iunie 2008

Câteva confesiuni

iunie 10, 2008

Tuturor celor care mi-au facut onoarea să–mi scrie, câteva confesiuni:
1. am intrat în această campanie convins fiind că pot aduce o viziune nouă privind administrarea unui mare oraş european. Nu, nu am fost naiv. Întotdeauna cred cu tărie în proiectele pe care mi le asum oricâte piedici – reale sau inventate – se conturează. Dar probabil că încă nu a venit timpul meu. Oricum este fascinant să afli că pe noi, bucureştenii ne interesează foarte puţin, aproape deloc, dacă cineva dintre cei care candidează are ceva de oferit cu bunăcredinţă.
2. am subevaluat nivelul ghemului de interese, cuantificabil în miliarde de euro, care pluteşte ca un nor negru peste administrarea Bucureştiului şi a împrejurimilor acestuia. Treptat afli că semnificaţia postului de Primar General o depăşeşte chiar pe aceea de Preşedinte al ţării sau de Prim-Ministru. După aceea îţi faci propria evaluare şi te pregăteşti pentru asumarea consecinţelor gestului tău politic.
3. sunt multe comentarii privind sprijinul pe care l-am primit din partea partidului, dar vă asigur că cea mai mare preocupare pe care am generat-o în cercurile “iniţiaţilor”din Bucureşti şi nu numai, a apărut atunci când am spus că:
• voi dărâma măcar câteva construcţii ilegale – dintre cele semnificative şi scumpe – din centrul Bucureştiului;
• voi cere explicaţii celor care au aprobat edificarea hipermarket-urilor sub titulatura hoaţă de ”mall-uri de magazine” pentru a eluda legea românească şi Directiva UE;
• voi face gratuită orice parcare pe spaţiul public;
• voi publica pe site-ul Primăriei contractele încheiate în ultimii zece ani de Primăria Capitalei.
Nu fac pe eroul DAR EXACT AŞA AŞ FI PROCEDAT DACĂ AŞ FI CÂŞTIGAT. Multă lume mi-a atras atenţia că am greşit cu atât mai mult cu cât nici unul dintre ceilalţi candidaţi nu a spus aşa ceva. Ei ştiau de ce, iar eu nu !!!
4. EU CHIAR NU CRED CĂ POLITICA SE FACE FĂRĂ CARACTER cu preţul de a fi înjurat şi abordat cu suficienţă şi simplism de către oricine. Am fost întrebat de sute de ori de la moderatorii tv la oamenii din pieţe şi parcuri, pe stradă sau în fabrici “Ce veţi face?” şi m-am mirat că la răspunsul meu “Voi aplica legea” scepticismul continua să se manifeste. Nu aveam un mesaj de genul. “Vin la Capitală cu oamenii mei şi câteva proiecte şi ne înţelegem noi la împărţirea profitului”. Pe acest tip de mesaj s-au câştigat sute de mii de voturi în ţară. Cine nu crede să verifice !!!

(Va urma)

Aparitii TV

iunie 5, 2008

Realitatea TV – 13:00, 05.06.2008

Mulţumiri

iunie 3, 2008

Încep prin a mulţumi tuturor prietenilor, colaboratorilor şi colegilor care m-au ajutat în acestă cursă electorală.

Mi-am dorit să reprezint în faţa bucureştenilor numele PSD, al acelui PSD în care cred: modern, axat pe politici clare şi rezultate, cu un discurs civilizat, întotdeauna decent şi responsabil. Mi-am dorit să fiu un sprijin pentru partidul meu, fără ezitări, atunci când acesta mi-a cerut-o. Mi-am dorit, în fine, să ofer bucurestenilor opţiunea de a vota pentru un management ferm, inteligent şi european, cu soluţii rapide şi durabile la probleme vechi.

Propunerea mea a fost limpede: să punem la punct lucrurile simple, logice, pentru care plătim deja facturi exorbitante, şi să le rezolvăm rapid. Cred în continuare că aceasta este filosofia corectă pentru conducerea Bucureştiului şi sper din toată inima ca acela care va ajunge primar să înţeleagă bine şi nerăbdarea oamenilor, şi revolta lor faţă de modul în care au fost trataţi până acum, şi obligaţia de a privi către viitorul bucureştenilor, nu spre propria persoană.

Prin tot ceea ce am făcut şi voi face, ca membru al PSD, voi servi din toate puterile ideea politică pe care o respect şi nu mă voi opri până când partidul în care cred (PSD-ul modern şi european) nu va deveni, dintr-un proiect neterminat şi indecis, o realitate certă.

Acesta este doar un început şi cred că în Bucureşti şi în România mitocănia şi bătaia de joc vor fi învinse de bunul simţ al cetăţenilor.